Omul se autoexclude cand nu mai poate tine pasul. Pana cand trebuie sa suporte omul? Pana cand celalalt renunta singur. Avem toti tendinta de a ne apara de tot ce ne raneste, printr-un fel sau altul. Suntem invidiosi, mandri, orgoliosi si succesul celui de langa noi ne doare. Si atunci ne aparam: unii atacand, altii retragandu-se, altii folosindu-se de ambele. E bine sa insisti cand ceilati se retrag? Nu. Pentru ca astfel apar frustrarile. La cei ce s-au retras, ca nu pot trece peste propriile neputinte iar la ceilalti ca nu inteleg unde au gresit ei, de s-a ajuns aici, ei care au facut atatea…

Toti avem impresia ca dam cel mai mult. Ce eroare… Nu exista om care sa iasa din sfera comfortului lui, sa dea mai mult decat poate. Dam tot in limita neputintelor. De cate ori nu am auzit expresia: Sa dai cat sa nu iti para rau… Hm, … oare? Toti suntem generosi, dar generosi la ce avem. Unii dau bani cu usurinta, dar nu pot fi generosi la iertare, la intelegere. Altii iarta usor, dar ii caracterizeaza zgarcenia. Fiecare da cat poate din ce are. Nimeni nu se chinue sa dea din ce are prea putin, sau sa cultive ce nu are.

Ne concentram de fiecare data pe ce primim, sau mai bine zis, pe ce nu primim, desi credem noi, ca am fi indreptatiti. Pierdem din vedere ce e esential: CA NICI NOI NU OFERIM. Ce e mai trist e ca nici nu poti arata cu degetul. In momentul in care o faci, celelalte trei degete arata inspre tine. Si daca esti atent la asta, iti dai seama ca faci parte exact din aceeasi categorie pe care tu o condamni cu atata vehementa…

Iarta-ti aproapele se refera si la iarta-te pe tine, ca nu iti poti depasi conditia. Iarta-te, iarta-i si pe ceilalti, ca sunt exact in aceeasi stare si traieste frumos. Dar asta nu se poate atata timp cat tu nu esti sincer cu tine.